Magazin VeganLife

vineri, 7 octombrie 2011

A murit un pesco-vegetarian: Steve Jobs


Internetul, televiziunile, radiourile, ziarele si toata media online si offline au inceput sa vuiasca cu stirea referitoarea la disparitia acestui om care a schimbat lumea in felul lui.
Bineinteles el si-a adus contributia la o noua viziune asupra lumii  prin intermediul tehnologiei.
Unii l-au adulat, altii l-au marginalizat sau l-au tratat pur si simplu cu indiferenta dar chiar si simplul fapt ca noi comunicam acum in acest fel prin intermediul internetului i se datoreaza si lui chiar daca doar indirect si partial. Dar nu despre asta doresc sa vorbesc acum.
Putini stiu ca acesta a fost vegan sau mai exact fructarian prin anii ‘70 si acesta ar fi fost motivul pentru care si-a denumit compania Apple adica mar. Alte voci sustin totusi ca

luni, 3 octombrie 2011

Ce mananca romanii...

Intr-un articol anterior aratam cat de diferite sunt obiceiurile alimentare de-a lungul si de-a latul globului. In poze puteati vedea cat de diferite sunt dietele de la o tara la alta.
Din pacate cei care au realizat reportajul nu au facut acea investigatie si in Romania(cei mai apropiati dintre vecinii nostri care au fost vizitati au fost polonezii).
Totusi un indicator aproximativ, dar interesant este acela al meniului pe care romanii il prefera in restaurantele de pe la noi.
Veti vedea ca suntem adepti ai bucatariei traditionale romanesti. Din pacate in aceasta de multe ori ”porcul este cea mai buna leguma”, dieta romaneasca este mai apropiata de cele nordice mai bogate in grasimi decat de cele mediteranene care sunt cunoscute ca fiind mai usoare. Pe locul doi se pare ca romanii prefera mancarea italiana(asta probabil si datorita faptului ca sunt multe restaurante si pizzerii deschise dupa ’90).
De la traditionala ciorba, la fripturi si sarmalute sau mai rafinatele fileuri meuniere si exotice fajitas, romanii nu se sfiesc cand vine vorba de mancare. In articolul aparut pe wall-street.ro vedeti ce spun managerii si administratorii restaurantelor din tara despre cele mai populare feluri din meniu si pretul acestora. Continuarea aici.

duminică, 2 octombrie 2011

Vegetarieni celebri: George Bernard Shaw

Conform Wikipedia, George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin - d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare încoace. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic.
Devenit celebru, a continuat până la sfârșitul vieții să participe la viața social-politică. Poziția lui era ambiguă, salută revoluția socialistă din Rusia(era perioada în care socialismul apărea ca o alternativă ”sănătoasă” în fața unei societăți capitaliste decadente) și se declară entuziast după vizita făcută în Uniunea Sovietică în anii 30(el căzând victimă manipulării lui Stalin care pentru a-și face o imagine bună în Occident primea personalități și le ducea în vizite de lucru ”aranjate” la fel cum se făcea și pe vremea lui Ceaușescu pentru cei care țin minte acea perioadă), anii marilor epurări staliniste, în același timp condamnă regimurile totalitare și este adept al democrației. A murit în 1950 la vârsta de 94 de ani în reședința sa din Ayot Saint Lawrence.
Pare-se că regimul de viață și dieta l-a făcut să trăiască așa de mult :)
Recent a apărut un articol in Jurnalul:
La vârsta de 25 de ani, scriitorul George Bernard Shaw a devenit ve­getarian. El atribuie această schimbare

joi, 29 septembrie 2011

De ce sa fi Vegan...

Pentru multi a fi vegan pare o exagerare, pentru altii inseamna un fel de extraterestru, altii ii compatimesc ca se abtin de la atatea mancaruri delicioase. Dar pentru putini ea este de fapt o problema de constiinta, iar cei care aleg sa fie vegani din motive etice pur si simplu nu vor sa manifeste specisism altfel spus un rasism al speciilor, adica modul prin care omul ca specie se considera superior tuturor confratilor pamanteni care fac parte din alte specii decat cea umana.
Acesta este si cazul lui Gary Yourofsky care in filmuletul de mai jos tine un discurs motivant in fata unor studenti. Filmuletul este subtitrat in romaneste:


Ei ce parere aveti ? Va veti gandi de doua ori inainte de a baga urmatoarea bucatica de carne in gura ?

duminică, 18 septembrie 2011

Din ce motive renunţă românii la carne

A aparut un nou articol in presa pe tema vegetarianismului si a alimentatiei raw-food. Se pare ca tot mai multe fiinte sunt interesate de acest aspect ceea ce e incantator daca ne gandim ca acum vreo 2 ani in urma inca era privit cu scepticism acest fel de dieta. E posibil ca dintre ”fetele” care lucreaza in jurnalism mai multe sa fie interesate de aceasta dieta si ca atare avem o mai mare expunere in presa pe acest subiect. In articol apare si o cunoscuta printre asa numiti raw-foodisti Mihaela Gheorghita.
Mai jos articolul:

Pentru unii vegetarieni dieta este o parte a filozofiei de viaţă. Pentru alţii, este o modalitatea de a-şi menţine sănătatea şi de a preveni afecţiuni pentru care au predispoziţie. Indiferent de motivele acestei opţiuni, studiile arată că a fi vegetarian este o alegere sănătoasă.
Pentru a fi sănătoşi, unii oameni aleg să limiteze aportul de grăsimi din dietă şi să crească ponderea legumelor şi fructelor. Dar există şi persoane care au ales să nu consume deloc carne. Chiar şi vegetarienii sunt de mai multe feluri.

joi, 15 septembrie 2011

Vegani care au atins varste inaintate si nu-si arata anii

Majoritatea suntem de acord ca o viata in care se urmeaza o dieta sanatoasa ne lungeste viata. E deasemenea foarte adevarat ca nu toti definim la fel ce inseamna o dieta sanatoasa. Dar urmatoarele doua fiinte chiar sunt celebre printre vegani si vegetarieni. Ambele afirma ca se hranesc cat mai natural cu un regim bazat pe hrana vie.

Prima pe care v-o prezint este Mimi Kirk care a castigat titlul de ”cea mai sexy vegetariana trecuta de 50 ani” in 2009. Actualmente are 73 ani fiind inca in plina forma, mama a 4 copii si a 7 nepoti.
Ce ziceti, cati ani i-ati da ?

marți, 6 septembrie 2011

Povestea porcului sau poti fi vegan 100% in ziua de azi ??

Multi sunt pasionati in ziua de azi de veganism si multi se declara raw vegani mancand doar hrana vie.
Dar ceea ce multi ignora este faptul ca de fapt a fi vegan inseamna mai mult decat a renunta la a mai manca carne. Ar trebui sa nu mai folosim nici produse care contin produse de origine animala !
De ex. celebra gelatina pe care multi o citesc pe etichetele iaurturilor sau gemurilor, folosita in diverse procese din industria alimentara gen limpezirea vinurilor s.a.m.d este de fapt obtinuta din colagenul rezultat din oasele si pielea animalelor, in special vaci si porci. Mai poti zice ca esti vegetarian sau vegan daca consumi astfel de produse care contin gelatina ?
Ce sa mai zicem de faptul ca unii cercetatori vor sa ne transforme in canibali deoarece au tot cautat modalitati prin care sa creeze o gelatina superioara  calitativ si au gasit solutia tocmai in celulele corpului uman. Din tesuturile de origine umana  prin diverse combinari genetice ar trebui sa rezulte o substanta superioara gelatinei . Ramane de vazut daca cineva va cumpara acest produs, cand va citi eticheta?! Ori poate nu o vor mentiona deloc?!
Si deoarece atunci cand a aparut prima oara  termenul desi presupunea adoptarea unei atitudini radicale asupra vietii care cu anumite eforturi si hotarare era posibil  veti vedea ca in ziua de azi acest lucru este aproape imposibil.
De aceea o sa va prezint un filmulet de cca. 9 min in care  o tanara olandeza a urmarit destinul unui porc. Christien Meindertsma, autoarea Cartii "Porc 05049" se uita la uimitoarea ”viata de apoi” a porcului obişnuit, ale carui parti isi fac loc in cel putin 185 produse care nu sunt din porc, de la gloanţe la inimi artificiale !!!
Va invit sa urmariti filmuletul mai jos:


Ei, ce ziceti ?

P.S: si se zice ca porcii ar fi chiar mai inteligenti decat cainii!!

duminică, 28 august 2011

Hrana Vie = Raw-Vegan?

Avand in vedere ca in urma citirii articolului Diete, Stiluri de viata si de alimentatie de-a lungul timpului si de-a latul globului  o cititoare a ridicat anumite intrebari am simtit nevoia sa detaliez un pic anumite aspecte.
In acel articol am facut o categorisire a dietelor de la cea mai "impura" catre cea mai "pura". In aceasta ordine pe locul 7 era dieta vegetariana iar pe locul 8 cea vegana si precizam ca fiecare dintre ele prezinta un sub-curent numit dieta crudivora. Cititoarea noastra era de parere ca de fapt cei care mananca crud(numiti raw-isti de catre dansa) sunt de fapt raw vegan.
Haideti sa facem un pic de lumina si sa clarificam termenii:

sâmbătă, 27 august 2011

Un vegetarian celebru: Contele de Saint Germain - o legenda interesanta

Desi se spun multe despre acest personaj misterios nu se stie aproape nimic despre el decat ca a intersectat vietile anumitor personalitati ale secolului 18 cum ar fi regele Ludovic al XV-lea cu a sa madame de Pompadour, Casanova si multi altii. Zice-se ca se ocupa cu alchimia si ca ar fi descoperit secretul tineretii aratand mult mai tanar decat varsta pe care ar fi avut-o in realitate. Invitat la un pranz, nu manca nimic, lucru care il ajuta să le vorbească aproape fara intrerupere mesenilor. Pentru ca nu bea nimic si nu se atingea de carne, mulţi l-au considerat chiar un precursor al  regimurilor dietetice. Acest din urmă element să-l fi ajutat să trăiască, aşa cum spun biografii săi, mai mult de  90 de ani? Cat e legenda si cat e realitate va invit sa cititi aici(pe jurnalul.ro).
Alte surse: http://www.ghostwoods.com/2009/10/the-comte-de-saint-germain-726/

miercuri, 24 august 2011

Bill Clinton - Vegan


       Pentru cei care nu stiau, fostul presedinte american Bill Clinton a trecut la o dieta vegana in 2004, la 58 de ani, dupa o quadrupla operatie de bypass. El a renuntat la regimul tip fast food la recomandarea mai multor dieteticieni. Unul dintre medicii care l-au consultat pe Bill Clinton a fost si dr. Dean Ornish, un bine cunoscut sustinator al dietelor pe baza de plante pe care le recomanda cu caldura in terapia bolilor cardio-vasculare.
Mai jos puteti citi un articol pe aceasta tema preluat de pe ziare.com la randul lui preluat de pe  Live Science:

   Fostul presedinte Bill Clinton a anuntat recent faptul ca si-a schimbat serios regimul de viata, devenind vegan. A facut acest pas dupa ce a suferit o interventie de bypass multiplu in 2004, platind, dupa cum spune el, pentru dieta plina de carne din trecut.
        Clinton a sustinut ca in acest fel poti duce o viata extrem de sanatoasa, avand numeroase beneficii in timp. Potrivit Live Science, nu exista o definitie anume pentru vegetarieni, dar mare parte din doctrina spune ca nu este bine sa ucizi sau sa exploatezi animalele. Astfel, el nu consuma lapte, oua, carne sau miere. Exista si oameni care duc la extrem teoria, nefolosind ceara, piele, obiecte din oase, lumanari si alte obiecte care se bazeaza pe animale. 
         Daca este tinuta ca atare, o dieta vegana poate fi cel mai bun lucru care se intampla organismului, dar cand nu este interpretata corect, se poate dovedi periculoasa. Multa lume nu stie cum sa-si prepare mancarea, asa ca li se pare foarte greu de tinut regimmul, caci le este mereu foame.Produsele animaliere au omega 3, proteine bune, calciu, fier, zinc si vitamina B12, asa ca atunci cand renunti la ele trebuie sa gasesti un inlocuitor. Trebuie neaparat sa consumi legume cu frunze inchise la culoare, nuci, fasole, ulei de in, orez, linte si alte produse hranitoare.
        Totusi, trebuie sa ai grija si la mancarea de acest fel, caci nu toata este sanatoasa. Un burger vegetarian poate fi mai periculos decat decat unul normal, fiindca are multa sare si chimicale. Laptele de soia imbogatit cu nutrienti sau cel de migdale este extrem de bun, dar oricum au doar o zecime din proteinele din branza adevarata, asa ca s-ar putea sa ai nevoie de suplimente.De asemenea, unii vegani neexperimentati, care fac asta dupa ureche, consuma chipsuri, multi cartofi si cereale dulci, lucruri care nu sunt sanatoase in exces.
        Decat sa nu consumi alimentele potrivite si sa trebuiasca sa iei o gramada de pastile pentru a ramane sanatos, mai bine urmezi o dieta echilibrata, moderata si sanatoasa, in acelasi timp. 
Update: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Meniul-care-a-innebunit-vedetele-de-la-Hollywood-Vezi-ce-contine-si-cine-l-a-adoptat-363299.html

vineri, 29 iulie 2011

Filmulete rare cu Ann Wigmore

Cautand despre viata lui Ann Wigmore am gasit niste filmulete rare in care ea apare. Calitatea lor video este mai slaba avand in vedere perioada cand au fost facute, dar informatiile si-au pastrat ”prospetimea” :

1) Un tribut adus celei cunoscute ca si ”mama hranei vii”:


2)Ann Wigmore: Brânză Raw Vegan din Semințe  (in care demonteaza mitul lipsei proteinelor animale):


3)Ann Wigmore: video despre germinare

duminică, 17 iulie 2011

Povestea vieţii mele, de către Dr. Ann Wigmore - ”mama hranei vii” si ”inventatoarea sucului de iarba de grau”

Pentru cei care nu cunosc cine a fost Ann Wigmore îi informăm ca ea este cea care a fost numită în SUA ca ”mother of living foods” sau ”mama hranei vii”. Ann Wigmore a fost unul dintre promotorii acestui tip de hrană alături și de alți pioneri fiind foarte cunoscută datorită succeselor dobândite în tratarea multor boli grele unele chiar ”incurabile”. 
Ann Wigmore a pus bazele institului de sănătate Hippocrates locul unde mulți oameni au venit aproape fără speranța și au plecat vindecați pe propriile picioare și plini de viață.
Ea a aplicat aici multe dintre descoperirile sale, Ann Wigmore fiind  ”inventatoarea” sucului de iarbă de grâu, a rujuvelac-ului, a cocktail-ului wheatgrasshoper împreună cu a multor altor produse derivate bazate în general pe iarba de grâu și a germenilor.
Aceste ”invenții revoluționare” ale sale au fost rapid adoptate astfel încât în ziua actuală sucul de iarbă de grâu poate fi găsit atât în așa numitele tonic bar-uri, spa-uri cât și pe rafturile magazinelor de suplimente alimentare, o întreagă industrie dezvoltându-se în ultima jumătate a secolului trecut.
Viața Ann-ei Wigmore departe de a fi fost banală ar putea fi subiectul unui roman și poate chiar a unui film de succes. Vă lăsăm în continuare să descoperiți întâmplările din viața ei care au dus-o acolo încât americanii s-o numească ”mother of living foods” !!


joi, 14 iulie 2011

In sfarsit, mitul vitaminei B12 a fost demontat


Pentru cei pasionati de alimentatia vegetariana si mai ales cea vegana sau raw vegana ii anuntam de aparitia unui articol excelent scris de dl. dr. Calin Marginean. Dumnealui demonstreaza lipsa de fundament a multor ”opinii stiintifice” cum ca vitamina B12 ce ar fi fundamentala pentru functionarea oricarui organism uman nu s-ar gasi decat in produse de origine animala !!

Si totusi nu este asa...
Mai jos cateva argumente din respectivul articol:

vineri, 8 iulie 2011

Ce mananca Lumea ? Poze Socante sau mai degraba interesante !!

In continuarea articolului Diete, Stiluri de viata si de alimentatie de-a lungul timpului si de-a latul globului  va prezint un proiect interesant.Acest proiect fotografic a dus la aparitia cartii 'Hungry Planet: What the World Eats' -Planeta Infometata: Ce Mananca Lumea - de Peter Menzel si Faith D'Aluision .
Este o idee inspirata care ne ajuta sa intelegem dieta oamenilor de-a lungul si de-a latul globului. Fotografiile tip portret ii prezinta  impreuna cu felul si cu cantitatea de hrana pe care o consuma in timpul unei saptamani. 
Proiectul ne arata cresterea cantitatii de alimente procesate din dieta occidentala cat si din dietele multor tari in curs de dezvoltare din intreaga lume. Nu este de mirare ca vedem cresterea alarmanta a numarului bolilor legate de alimentatie si de stil de viata. In acelasi timp dieta este determinata in mare masura si de conjuncturi si circumstante incontrolabile multora dintre oameni cum ar fi: saracia, conflictele si  globalizarea(si lista continua).Urmariti mai jos periplul:


Mexic


Mexic: Familia Casales din Cuernavaca
Costuri alimente per saptamana: 1,862.78 Pesos sau $189.09
Mancaruri favorite: pizza, raci, paste, pui

marți, 5 iulie 2011

Am participat la Simpozionul de Etno-Farmacologie Brasov 2011

De la ultima postare a trecut ceva timp dar a fost o perioada foarte ocupata din mai multe puncte de vedere.
Pe de o parte am marit gama de produse din magazin si urmeaza sa mai aducem niste surprize placute cat de curand.
Pe de alta parte am fost invitati la al 4-lea Simpozion de Etnofarmacologie unde am prezentat intr-un cadru academic cu farmacisti, chimisti, profesori, doctori etc. o expunere referitoare la germeni si iarba de grau si la efectele lor pozitive asupra sanatatii. Am facut si degustari de germeni si de suc de iarba de grau.
A fost foarte bine primita dupa cum vedeti si in poza.
Mai jos aveti prezentarea din cadrul Simpozionului:

duminică, 3 aprilie 2011

Laura Cosoi a devenit vegetariana

Iubita lui Smiley -Laura Cosoi - din dorinta de a avea un corp perfect s-a hotarat sa adopte o dieta vegetariana pe care s-o imbine  cu multa miscare practicand fitness, yoga si Pilates. Pentru ca a venit primavara, Laura se pare ca prefera sa-si prepare meniul din cruditati ca urzici, spanac, ceapa verde sau morcovi, gatite dupa propriile retete, si nu consuma carne: “Carne nu mananc, pentru ca nu-mi place.”Ne intrebam: oare si Smiley ii impartaseste alegerea ?

sâmbătă, 19 martie 2011

Paul McCartney se alătură unei campanii împotriva testării cosmeticelor pe animale

Paul McCartney se alătură unei campanii împotriva testării cosmeticelor pe animale


Sir Paul McCartney, care este vegetarian, s-a alăturat unei campanii împotriva testării cosmeticelor pe animale, desfăşurată de fundaţia British Union for the Abolition of Vivisection (BUAV), informează femalefirst.co.uk. "Animalele nu ar trebui să sufere în numele frumuseţii. Testarea articolelor de toaletă şi cosmeticelor pe animale este o cruzime şi nu este necesară. Fiţi alături de mine în semnarea petiţiei BUAV pentru a scoate în afara legii comercializarea în UE a produselor cruzimii în 2013. Spuneţi NU Cosmeticelor Cruzimii", a declarat legendarul muzician, fost membru Beatles.

vineri, 18 martie 2011

Simply Raw - Vindecarea diabetului in 30 zile

Documentarul(subtitrat in romana) este realizat in stilul ”Sanatoriul andaluz” pentru cei care l-au urmarit pe Zone Reality.Acesta prezinta 6 persoane(4 barbati si 2 femei), bolnavi de diabet (doi cu diabet de tip I(mostenit), si 4 cu diabet de tip II(dobandit)) , dependenti de insulina si medicamente, din 6 colturi ale Statelor Unite care merg la o clinica de recuperare din Arizona , numita “Tree Of Life Rejuvenation Center“ (Centrul Copacul Reintineririi).
Aici, un medic, Gabriel Cousens(binecunoscut pt. tratamentele alternative), timp de 30 de zile ii pune sa manance numai hrana vie(doar cu cruditati),sa stea intr-un mediu natural si sa se relaxeaza.
Rezultatele sunt extraordinare: 4 dintre ei renunta complet la medicamente(unul chiar la 17) si insulina (inclusiv unul cu diabet tip I – si binenteles netratabil conform medicinii conventionale. Unul dintre ei renunta dupa 2 saptamani, dar oricum avea indici normali de sanatate. Ultimul cu diabet de tip 1 de mic copil, nu a vrut sa urmeze tratamentul in conditiile precizate dar a reusit sa-si reduca la 5 unitati de insulina in loc de 70 cate lua inainte.
Unul diagnosticat initial cu diabet tip 2 afla la sfarsit ca de fapt a fost gresit incadrat si ca era de fapt de tip I, urmand sa i se puna o pompa de insulina la intoarcere daca nu s-ar fi vindecat.
Sunt prezentate si interviuri cu doctori, nutritionisti, celebritati(Tony Robbins, Woody Harrelson, etc.)

joi, 17 martie 2011

Actrita romana de telenovele trece la dieta raw vegan

Desi nu ma pot declara fan al telenovelelor totusi m-am gandit cu aceasta ocazie sa deschid o serie de articole referitoare la persoanele mai mult sau mai putin cunoscute, vedete sau celebritati care si-au schimbat regimul de viata cu unul sanatos, renuntand in primul rand la carne.

Recent circulau niste stiri ca Ioana Ginghina, actrita romana de telenovele, fiind speriata de posibilitatea aparitiei cancerului a trecut recent la o dieta raw vegan(initial se dorise ovo-lacto-vegetariana).

Ca atare va invit sa-i vizitati si blogul personal unde da si cateva retete raw-vegane interesante.

Autotrofii chiar exista

Referitor la articolul Diete, Stiluri de viata si de alimentatie de-a lungul timpului si de-a latul globului cineva mi-a semnalat prin email un articol din Formula As referitor la fenomenul inedia sau al celor care traiesc fara hrana, numiti autotrofi in acest articol. Ce m-a frapat este numarul lor destul de mare cca.3000 daca ne gandim ca ”mananca doar aer”.
 Dincolo de faptul de a renunta in mod voit la hrana este foarte relevanta chiar afirmatia dr.-lui Michael Werner: ”Sunt o persoana absolut normala, fericita si in deplinatatea sanatatii. Inainte eram dependent de pizza, eram supraponderal si ma simteam epuizat dupa o zi de munca. Multi colegi doctori mi-au spus ca e o nebunie ceea ce incerc sa fac. La un moment dat, chiar mi-au recomandat sa vorbesc cu un psiholog. Mentalitatea omului guverneaza.Este cel mai aprig razboi. Cei mai multi dintre cei care renunta o fac pentru ca nu reusesc sa-si scoata foamea din minte.”

Exact cu acest lucru ne-am confruntat toti cei care am devenit vegani sau vegetarieni trebuind sa luptam atat cu noi insine cat si cu mentalitatile celor din jur, in momentul in care am renuntat la carne.

 Va invit sa cititi articolul integral aici.

duminică, 6 martie 2011

Articol:Mancarea cruda, sanatate curata

In Evenimentul  Zilei a apărut un articol despre hrana raw-vegană.

O profesoară din Mediaş vrea să schimbe abordarea culinară a românilor, deschizându-le drumul spre o viaţă sănătoasă prin reţete raw vegan.
Are 31 de ani şi este autoarea unei cărţi de reţete raw vegan, adică mâncare vegetariană crudă. La prima lectură, conceptul poate părea restrictiv, dar Ligia Pop ne asigură că şi crudă, mâncarea se poate prepara în cele mai delicioase combinaţii. 

"În cartea mea, «Reţete Vegane Fără Foc», puteţi găsi reţete de lapte de migdale, pâine din nuci, pizza, pateuri, chiftele, deserturi extrem de simple şi delicioase", explică ea. La început, a fost vegetariană, dar, pe parcurs, a descoperit cât de importantă este hrana crudă în alimentaţie. 

Nu esti intreg la cap, daca vrei sa te hranesti sanatos??!! Au mai scos-o si pe asta

Adevarul despre ortorexia nervoasa. O "boala" inventata.
Data aparitiei: 17.02.2011


Durata lecturii: cca.5-7 min.

Va prezint in continuare un email pe care l-am primit zilele trecute(i-am mai adaugat niste imagini pentru exemplificare).
Avand in vedere ofensiva Big Pharma impotriva remediilor naturale, traditionale, si a unui mod de viata sanatos si echilibrat, dar si a faptului ca mass-media romaneasca a preluat in timp fara discernamant ideea de-a dreptul hilara a unei boli inventate, va prezentam in continuare un punct de vedere pertinent in aceasta chestiune. Mai departe, cugetati si trageti singuri o concluzie proprie.

miercuri, 2 martie 2011

Veg-tionar(dictionarul ”tehnic” al domeniului)

Ne-am propus sa va oferim un dictionar specific pentru domeniu, deobicei in dictionarele clasice nu apar anumiti termeni sau au doar anumite sensuri.In acelasi timp in vorbirea curenta am preluat multe ”englezisme” si pentru un incepator in domeniu poate fi bulversant.Lista o vom extinde in timp.

Semi-vegetarian = persoana/dieta care se bazeaza pe lipsa carnii asa zis ”nesanatoase”: porc, vita si alte ”carnuri grele” cu exceptia pestelui si uneori a puiului pe care le considera dietetice;v. articol referitor la dietele pesco-pollo-vegetariene.

Vegetarian/a = persoana/dieta care se bazeaza pe lipsa carnii de orice fel din alimentatie fara a exclude in totalitate produsele animale(oua, lapte, oua, icre, miere etc.);v. articol referitor la diete.

Vegan/a = persoana/dieta care se bazeaza pe excluderea carnii si a oricarui produs animal de orice fel din alimentatie. Aceasta se extinde de multe ori si la alte aspecte ale vietii(de ex.:nu poarta obiecte din piele, blana sau orice alt produs de origine animala);v. articol referitor la diete.

"Notre poison quotidien" (Otrava noastra zilnica)



Film in avanpremiera aici(deocamdata doar cu audio original in franceza) 

Am primit un email cu urmatorul text pe care m-am hotarat sa-l postez in intregime asa cum l-am primit:

Pe canalul ARTE, de vizionat!
"Notre poison quotidien" (Otrava noastra zilnica), va fi difuzat in 15 martie, ora 20.40 (a se verifica ora)

SA DEVENIM CONSTIENTI DE CEEA CE MANCAM!

Mesajul ne este adresat din partea lui: Marie-Monique Robin si Claude Bourguignon: <<Am placerea sa va informez ca filmul meu „Notre poison quotidien” va fi difuzat in 15 martie, pe Arte, la ora 20.40. In aceeasi zi, in librarii va aparea si cartea cu acelasi nume, precum si DVD-ul.

De asemenea, am initiat o serie de mesaje, in care este explicat demersul pe care l-am intreprins pt a realiza acesta lunga ancheta, ce m-a purtat in 6 tari europene (Franta, Italia, Germania, Elvetia, Marea Britanie, Danemarca), in SUA, Canada, Chile si India.
De ce aceasta ancheta?

Filme despre o alimentatie si o viata sanatoasa

Mi-am propus sa va prezint cateva filme care sa va arate celor care nu stiti inca, anumite aspecte ale unei vieti si alimentatii sanatoase. Filmele(majoritatea) in general nu pot fi vazute pe marile ecrane si probabil nici nu vor rula intr-un viitor foarte apropiat. Ele fac parte din asa numita presa alternativa. Chiar daca, personal, nu impartasesc in totalitate opiniile din fiecare film consider ca per global au un punct de vedere demn de luat in considerare si m-au pus pe ganduri.Am urmarit ca peste tot unde a fost posibil sa postez filmele cu subtitrare in romana.Lista de mai jos este in continua crestere.Consideram ca accesul la informatii mai bune va determina oamenii sa faca alegeri mai bune pentru sanatatea lor.Va urez vizionare placuta si plina de invataminte !!
1)EARTHLINGS (Pamantenii) este un documentar despre gradul absolut de dependenţă al umanitatii faţă de animale, dar de asemenea, ilustrează lipsa noastra completa de respect pentru acesti aşa-numiti “furnizori neumani”. EARTHLINGS foloseste camere ascunse şi inregistrari nemaiintalnite pentru a face cronica unor practici de zi cu zi a unora dintre cele mai mari industrii din lume, care se bazează în întregime pe animale pentru profit .
Filmul este subtitrat in romana. www.earthlings.com

luni, 28 februarie 2011

Diete, Stiluri de viata si de alimentatie de-a lungul timpului si de-a latul globului


Diete, Stiluri de viata si de alimentatie de-a lungul timpului si de-a latul globului
 Cele 10 etape de la Canibalism la Inedia

Durata lecturii: 5-10 min


M-am gandit sa abordez acest subiect deoarece in momentul in care am renuntat la carne acum 18 ani mi se zicea ca am luat-o razna, ca toata  lumea, de cand ne stim, mananca carne. La vremea respectiva mi-a fost mai greu sa le explic familiei si cunoscutilor, cum sta de fapt treaba. Acum, odata cu deschiderea veganlife.ro m-am gandit sa aduc putina lumina in aceasta.

O sa va prezint stilurile de alimentatie de la cea mai ”completa” dieta pana la cea mai elevata.

sâmbătă, 19 februarie 2011

Despre Noi

Totul a inceput cu ani buni in urma cand un grup de prieteni ne-am pus intrebarea: ”Vrem sa traim mai bine si mai sanatos, cum am putea obtine aceasta ?” 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...